Am auzit o remarcă a unui comentator de handbal la postul TVR1: “Ne-am obişnuit să contestăm tot ce se află în jurul nostru”. Chiar dacă respectivul comentator se referea la o problemă specifică sportului românesc, raţionamentul se potriveşte perfect întregului popor român. Suntem cei mai buni la contestări, critici, ironii şi haz de necaz. Atitudinea asta se revarsă în valuri din ziare, de la televizor, de pe bloguri şi de la radio. Treptat ne-am obişnuit cu ea şi nu ni se mai par interesante decât ziarele de scandal, emisiunile de tip pamflet, talk-show-urile incendiare, ştirile de la ora 5…etc.
Ne place să aruncăm cu noroi în alţii, să constatăm ce nu merge bine, să înjurăm şi să ne plângem. Când vine însă timpul să acţionăm, ne grăbim să identificăm responsabilii în altă parte, undeva departe de tot ceea ce ar presupune un efort personal.
Constat această tendinţă în primul rând la mine însumi. Încerc să renunţ la critici fără rost şi fără propuneri de rezolvare. Îmi va omorî acest lucru traficul? Rămâne de văzut…
P.S.: Revirimentul ar putea începe cu renunţarea noastră la a mai arăta interes faţă de mijloacele media şi persoanele care propagă această tară naţională. Cât despre mine, eu cu siguranţă voi face asta. Cine e cu mine?
